„Dizabilitățile pe înțelesul copiilor” ediția a III-a și „Dizabilitățile pe înțelesul adolescenților” ediția a- II-a

Proiectele „Dizabilitățile pe înțelesul copiilor” ediția a III-a și „Dizabilitățile pe înțelesul adolescenților” ediția a- II-a, inițiate și coordonate de CJRAE Arad , în parteneriat cu C.S. E. I. Arad, ISJ Arad, și unitățile de de învățământ din municipiul și județul Arad sunt în plină desfășurare.
Scopul principal al acestor proiecte este diminuarea barierelor dintre copiii tipici și atipici. Astfel, toți actorii implicați în acest parteneriat urmăresc facilitarea cunoașterii și acceptării în mod firesc a dizabilităților precum și stimularea empatiei față de copiii atipici.
Proiectele reprezintă cadrul interactiv prin care preșcolarii, elevii ciclului primar, gimnazial și liceal pot pe de o parte, cunoaște și înțelege într-un mod agreabil dizabilitățile prin intermediul unor scurtmetraje animate pe tema dizabilităților vizuale, auditive, fizice și a tulburărilor de învățare, iar pe de alta, experimenta cum se simti copiii atipici prin intermediul unor jocuri.
Echipa multidisciplinară formată din profesorul logoped, profesorul consilier școlar și profesorul itinerant și de sprijin sunt pilonii esențiali în promovarea și implementarea proiectelor în cadrul unităților de învățământ unde își desfășoară activitatea.

 

Galerie FOTO

„Prevenirea bullyingu-lui și a delincvenței juvenile”

În contextul activităților dispuse de conducerea Ministerului Educației pentru creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ preuniversitar și îmbunătățirea managementului interinstituțional al situațiilor de violență din mediul școlar, la data de 12.03.2024 mediatori din cadrul CJRAE Arad au desfășurat o activitate de dezbatere cu tema „Prevenirea bullyingu-lui și a delincvenței juvenile”, la Școala Gimnazială ,, Iosif Moldovan” din municipiul Arad, la care au participat 21 de elevi.

În cadrul programului elevii au fost sfătuiți ce conduită să adopte și cum să se comporte în situații de risc conflictual și cum să prevină faptele de violență, activitatea având un caracter interactiv.

Galerie foto

TÂRG DE JOBURI la UNIVERSITATEA DE VEST ,,VASILE GOLDIȘ” ARAD

CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ ARAD prin Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică a participat la TÂRGUL DE JOBURI organizat de către UNIVERSITATEA DE VEST ,,VASILE GOLDIȘ” ARAD.
Au fost promovate serviciile oferite în cadrul instituției, s-au oferit informații vizitatorilor-studenți, absolvenți ai universității și persoanelor interesate de a urma o carieră în cadrul CJRAE, atât prin intermediul flyerelor cât și de către personalul aflat la stand.

 

GALERIE FOTO

„Campania Călătorie duală de la școală la carieră.”

Călătorie duală, de la școală la carieră…

Dorim să vă aducem  la cunoștință eforturile noastre continue de promovare și implicare activă în diverse activități educaționale. Astfel că în perioada februarie -martie 2024 CJRAE Arad, în parteneriat cu:

  • ISJ Arad
  • Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Henri Coandă Arad
  • Colegiul Economic Arad
  • Liceul Tehnologic Francisc Neuman
  • Camera de Comerț Industrie și Agricultură Arad
  • Primăria Arad
  • Centrul de Dezvoltare Arad

a inițiat sub coordonarea domnului director prof. Toderici Ovidiu Florin ”Campania Călătorie duală de la școală la carieră.”

Directorul CJRAE Arad în colaborare cu reprezentanți ai ISJ Arad și conducerea liceelor arădene în care funcționează învățământul dual au selectat un număr de 14 unități școlare din județul Arad pentru derularea Campaniei  „ Călătorie duală, de la școală la carieră ”

Echipa formată din consilieri școlari Cjap Arad (prof. cons. șc.Ardelean Otilia, Matei Lucia, Tuskos Oana Lavinia, Muj Florin)s-a deplasat în fiecare școală selectată unde s-au desfășurat activități de promovare a învățământul dual la care au participat  în total  672 de elevi din clasele VII-a și a VIII-a. Învățământul dual reprezintă o modalitate inovatoare de educație, care îmbină teoria cu practica, pregătind astfel elevii pentru succesul în carieră și pentru dezvoltarea lor personală.

Colegii noștri consilieri școlari au  jucat un rol activ și esențial în promovarea învățământului dual, oferind consiliere și orientare elevilor, evidențiind beneficiile și oportunitățile acestuia .

Vă invităm să vă alăturați nouă în această călătorie și să sprijiniți eforturile noastre de a transforma educația într-o experiență relevantă și semnificativă pentru fiecare elev.